de Ovidiu Raetchi
Marea Britanie a mai facut un compromis cu modernitatea, gazduind joi prima dezbatere televizata a prim-ministeriabililor. E un experiment a carui semnificatie majora ne poate scapa la prima vedere. Putem ignora, de pilda, faptul ca democratia britanica a avut, pana in acest moment, structuri de mobilizare politica extra-TV orisupra-TV, evitand sa faca din studio-ul televiziunilor centrul de facto al vietii politice (spre deosebire de democratia americana, unde excesul de transpiratie in studio a decis uneori presedintii; spre deosebire chiar de cazul romanesc, unde studio-ul a hacuit ambitiile lui Nastase si Geoana).
citeste in continuare
de Alex Popa
Administrarea sarbatorilor religioase imparte apele – un reflex in acest domeniu.
Politicienii trebuie sa aleaga intre discretie desavarsita (in familie si cel mult la biserica de langa casa), discretie moderata (prezenta cu familia la catedrala), indiscretie (participarea la slujba alaturi de colegii de partid/guvern/parlament) si indiscretia totala (indiscretie plus cadouri oferite personal si mediatizat). Cele patru mari categorii permit nuantari sau excese si pentru fiecare dintre ele exista argumente pro si contra.
Dupa momentele de glorie din perioada 1996-2004, in care preotii aveau liber la politica (unii dintre ei devenind chiar parlamentari – chiar recomand o „hagiografie” a lui Ioan Aurel Rus), iar schimburile de experienta/interes/spiritualitate functionau fluent in ambele sensuri, relatia politicianului cu biserica a devenit tot mai tensionata.
citeste in continuare
